Un dirijor american la Filarmonica Pitesti

Filarmonica Pitesti organizeaza joi, 3 decembrie a.c., de la ora 19.00, la Casa de Cultura a Sindicatelor, primul concert simfonic al lunii. Dirijorul Robert Gutter (SUA) si oboistul Alberto Cesaraccio (Italia) sunt în premiera la Filarmonica Pitesti, alaturi de orchestra simfonica a institutiei. În program: Franz Schubert – Uvertura la Rosemunde , Carl Philipp Emanuel Bach – Concertul pentru oboi si orchestra în Si bemol major si Piotr Ilici Ceaikovski – Suita pentru orchestra nr. 3 în Sol major, op. 55.
Nascut în New York, absolvent al Yale School of Music, Robert Gutter are o activitate dirijorala de peste 30 de ani. A dirijat în peste 30 de tari ale lumii (Ucraina, Lituania, Anglia, Irlanda, Italia, Mexic, România), în orase importante precum New York, Washington, Londra, Paris, Viena, Milano, Madrid, Stuttgart s.a. Este director muzical al filarmonicii, din Greensboro, din Carolina de Nord, si profesor de muzica la Universitatea Greensboro. Abordeaza lucrari simfonice, de opera si corale apartinând secolelor XVIIIXXI.
În România, a mai dirijat la filarmonicile din Târgu-Mures, Brasov, Craiova, Bacau, Râmnicu Vâlcea, Ploiesti.
Oboistul italian Alberto Cesaraccio a concertat cu orchestre simfonice din Siena, Spoleto, Cagliari, Milano si a întreprins turnee în Germania, Belgia, Spania, Austria, Franta, Turcia, S.U.A., Japonia, Australia etc. În afara interpretarii solistice, a acordat atentie muzicii de camera. A câstigat competitii internationale la Stresa si Martigny. Fost primoboist al orchestrei simfonice din Sassari, din 1980 este profesor la conservatorul din acelasi oras. A organizat cursuri de master pentru oboi în Italia si în strainatate.

Sursa:ziartop.ro